Mi-a mai săpat un an adânc în vrere

Şi chipul mi-a rămas tot de copil,

Curând o să rămân fără putere

Şi n-am făcut, cred eu, nimic util.

Înnegurat de clocot şi durere,

De-atâtea sacrificii şi-ncercări,

Mi-a mai săpat un an adânc în vrere,

Am mai murit, străin prin depărtări.

Se-ntunecă încet şi în tăcere,

Au mai rămas prea multe de rostit.

Nu are rost. O frunză în cădere

Pluteşte lin, cu toate c-a murit...

Mi-a mai săpat un an adânc în vrere.