Nedespărţiţi păşim prin viaţa asta:

Un eu ce-a fost şi-un eu ce nu va fi,

În pace împărţindu-ne năpasta

De-a subzista lucid, fără-a trăi.

Şi, de-am trăit cândva, noi nu vom şti.

Năpraznică ne este nemurirea

Când netrăirea este rostul ei,

Ne-ngemănează tragicul, nu firea,

Topindu-ne încet în anii grei.

Bieţi diletanţi cu măşti de semizei.

Un eu ţi-un iarăşi-eu, ce ironie,

Alcătuim un tot debusolat,

O născocire şleampătă, dar vie,

Închipuirea unui biet ratat.

Şi n-am murit. Dar, parcă, am plecat.