Călătorule cu ochi osteniţi,

Degeaba cauţi cu zâmbet

Să îţi maschezi neputinţa!

Îţi voi povesti eu

Ce se află înaintea ta:

Câmpuri neroditoare

Pe care am croit

Cărări şerpuite.

În capătul lor

Se ridică un codru

Maculat doar de paşii mei.

În nopţi de taină

Mă afund printre copaci.

Şi îmi urlu cu lupii, singuratic,

Neputinţa de a trăi pe aceste câmpuri,

Prin aceşti codri

Şi în această lume

Fără de nimeni.

Călătorule cu zâmbet batjocoritor,

Vei înţelege peste ani

Că aici sunt condamnat

Să trăiesc

Fără de alţii

Şi fără de mine.

Frate al lupilor

Pribegi.