Călătorule,

Fără aripi de fluture

Să nu îndrăzneşti

Să treci peste pământul

Din faţa ferestrei mele închise.

Acolo cresc veşnic nişte flori

Fără petale, fără miros,

Fără vreo consistenţă fizică.

Sub ele se odihnesc strămoşii mei.

Au luptat în războaiele altora

Şi au murit în numele altora

Şi le-au adus glorie.

Iar florile acelea

Sunt singura lor răsplată.

Şi îmi vor fi răsplată şi mie

După ce se va încheia

Lupta aceasta cu zilele nesfârşite.

Călătorule,

Lasă-ţi doar ochiul să poposească

Pe brazda de pământ reavăn

De sub fereastra mea închisă.

Iar când vei găsi deschisă fereastra,

Să ştii că am plecat şi eu

Alături de cei

Ce au trăit pentru alţii.

Dar, fără aripi de fluture,

Să nu îndrăzneşti

Să mă cauţi.