Călătorul a uitat să şoptească

Un cuvânt care să completeze

Norii ce se îmbulziseră

Pe cerul vieţilor trecute.

Spirale de înţeles

Se opriseră din zdrobirea

Lor către adâncuri

Năzuind să devină sfere

Şi aşteptând.

Vremea se oprise din modelarea

Începuturilor şi sfârşiturilor,

Paşii mei străbăteau fără zgomot

Drumurile pietruite ale unui zbor

Fără de sens.

Călătorule, oriunde negura

Te va afla fără odihnă,

Şopteşte în vânt cuvântul uitat,

Să îmi desăvârşesc lumea încremenită!

Astfel m-a umilit cândva istoria,

Răscolindu-mi prin toate cotloanele visului.

Pentru că nu o cunoşteam,

M-a pedepsit

Repetându-se.